ultimul mesaj al stelei canopus catre steaua absint & back

Colectia: Poezii de Dragoste

I

ea s-a oprit din zborul său circular
şi mi-a spus: am să forţez
inima asta aşa cum forţezi o yală
am s-o forţez şi-am să te uit

ea a spus lucrurile astea,
a rostit
cuvinte mânjite de aer şi sânge
splendidă, în rochia sa
din flori de muşeţel sălbatic
cu unghiile zugrăvite în ojă
numai pe jumătate, cu nişte pietre
asortate la gât
şi s-a aşezat cu capul între palme.

sub lunetele ochelarilor săi
aveau loc suferinţe morale
şiruri de bube, chiuretaj de imagini
puncţii, şocuri electrice.

simţeam că iese din viaţa mea
odată cu toamna decupată
la margini
în creion chimic.

II

am să mă car
o să dispar cu totul
ca lucrurile să revină
la normal, a spus ea
căci iată:

pe macadâmul curbat
al existenţei mele
au trecut
seturi şi super-set-uri de paşi,
paşi transparenţi, dinţaţi, secătuiţi
de-un metabolism visător, braţ la braţ
cu dragostea
din care am reţinut doar
iluzia că lucrurile nasc sentimente
iar sentimentele unesc oameni.

şi mi-a păsat foarte puţin
dacă scânteiele sunt scântei, conştiinţa conştiinţă
dacă blocurile de eucalipt
împreună cu bucăţile de septoplast
ce le ţin lipite dimineţile deasupra
sunt sau nu aievea
dacă-mi plac john digweed şi pink floyd din cauză
că şi ţie îţi plac
dacă vântul cu imagini albastre
şi hipertensiv inundându-mi părul
era o impresie sau chiar mâinile tale.

nu m-am ales cu nimic
din acest univers îngheţat
nici măcar cu victoria chimică a lui 2
reuşind să stea între H şi O
cu vreun unghi drept
sau o relaţie de proporţionalitate
între buze şi frig.

am posedat doar creier, endorfine, nervi spectrali
şi pupilă miotică
şi impresia că tot ceea ce fac e corect
mereu surâzâtor, vizibil increderii
precum viteza unei honde zâmbind
prelung unei şosele drepte.

III

cu capul între mâini
îndreptată către apus
începea să fie din ce în ce mai puţin singură.
întâmpinată fiind, de legi gravitaţionale
de fiinţe abstracte mângâindu-i părul
de entităţile zidurilor, roind în jurul său
de globuri strălucitoare, sfere agfacolore, pegaşi cu ochii polarizaţi
emulsii şi ierburi fotosferice electrizate
de prezenţa ei

ea pătrundea în lumină
străbătea depresiunile aerului
galben-verzui
ca o anacondă
mulându-şi zborul pe înalt
şi înaltul pe zbor
scurgându-se tot înainte
către imensul glob ocular
strălucitor al cerului.

cele mai orbitoare fulare
de singurătate începeau sa cadă
nori în foietaj albastru
păsări cu aripi de velur
iar limba infinită a după-amiezei se
deşira pe tot întinsul
înghiţind-o.

IV

iată, mi-am spus
aş fi putut să fiu tandru
să iubesc mai mult
lipindu-mi irişii de pieptul ei
la fel de naiv şi încrezător,
să vorbesc despre cârlionţi
aluniţe, copii şi serviciul ideal
să renunţ la beţii crâncene
foste şi viitoare femei
poligoane în care să-mi trag
dezacordul faţă de ideea de-a i-o pune
aceluiaşi unic şi singur cur până la moarte.

de neînţeles...

singurătatea, mi-am zis privind către răsărit, e cel mai tare proxenet
căruia dacă-i eşti client
iţi face rost de cele mai bune futaiuri.

chiar
dacă ele nu durează până la moarte
tot o afacere bună se cheamă că e.

---

Trimite si tu o poezie de dragoste! Trebuie sa iti creezi un cont pe site-ul oficial de Poezie Romania si textele tale incadrate ca "poezii de dragoste" vor aparea pe acest site.