perechea din afara timpului

Colectia: Poezii de Dragoste

cand mi-ai aparut in usa am crezut ca ploua efectiv cu petale de iasomie, poate si de lavanda
ca te visez printre ele, dar nu, tu erai de-a binelea acolo, stateai in usa, tu, in carne si oase
ma priveai ca pe jumatatea de plaman de care ai nevoie ca sa poti avea o respiratie completa
senzatia ca realitatea bate orice realitate
ca ne-am intors la radacinile radacinilor de dinainte de adam vestire
ca au scapat leii din custile subcutanate, rosii
ca am iesit din alcatraz
si de victorie asupra vietii, asurpa destinului, a timpului, a gravitatiei
de binecuvantare a lucrurilor posibile, prea rare
si mari

ti-am sarit in gat, in piept, in inima si in plamani
eram mai atrasi unul de altul decat magnetii intr-un perpetuum mobile imposibil de oprit
mai imbratisati decat iederile pe ziduri si salciile pe maluri cu senzatia ca nu se poate muri,
ca nu se poate muri ca
nu se mai poate muri de-acum

si au cazut fulgerele,
au cazut traznetele, norii si iasomia peste crestetul tau, ai frematat ca un pui de lapte in fata
primei hrani solide, mi-ai mangaiat tot pamantul acesta de trup in care sunt invelita,
l-ai sarutat ca pe lucrurile sfinte, care te asteptau de noua ani numai pe tine
ca pe emisfera cealalta de care ai nevoie ca sa gandesti complet
ca pe ochiul care iti completeaza o imagine panoramica despre iubire
ca pe perechea ta dintotdeauna, despre care au trebuit sa treaca o parte de ani ca sa intelegi ca ea exista

pe paturi comode, incomode, pe banci, pe ferestre, in camere de lut, sub ape, pe dulapuri, pe lampa, pe pamant pe oriunde ne-am fi gasit, pe vreme de razboi, in lazi in strada sau in camera de gazare, ne-am fi iubit fiintele pana la epuizare

iar trupul meu era un cuptor in primavara aceea, in inima mea cantau orchestre, in sangele meu se plimbau seminte de femeie atat de fericit construita pentru tine, incat amandoi am fi intinerit definitiv, daca ne-am fi ramas aproape

urcai scarile gol si timpul ne privea din afara lui in zilele acelea
eram numai noi in incinta bombardata de razboi
apa iti mangaia umerii eu stateam de paravan
iti spalam trupul gol ca pe-al unui prunc intinerit
renascut de mine in realitatea acestui timp si-n falia lui
si-mi venea sa-ti sarut genunchii

am povestit un pic despre cum ar fi sa te absorb in uterul meu
despre cum e sa te temi de aceasta fericire aproape ireala
apoi din nou fulgerele cadeau asupra crestetului tau
si nici nu te mai mirai pentru faptul ca nu te-au ranit cu loviturile lor
pur si simplu aura mea
te proteja

respiram la fel, paseam la fel, aveam aceeasi luminita in ochi iar trupurile noastre nu se mai oboseau sa ne iubeasca

cand usile electrice si transparente s-au inchis in cele din urma
cand sageata albastra m-a luat, am ramas cu palma lipita in dreptul chipului tau
palma mea pe ferestrele usilor electrice
ale unui tren care mima ca ma indeparteaza de tine

dar amandoi am inteles cand am coborat din mansarda si cand timpul statea agatat pe o bariera de razboi pe care
o vedeam amandoi in plin centru si-n zi de amaza mare
ca nimic nu ne mai poate rupe unul din altul
ca ne suntem perechi arhetipale si cum ne vom iubi dincolo indepartare

de acolo unde esti iubitule, tu simti ca si mine
cum dumnezeu se uita uneori cu ingaduinta la falia aceea de timp
printr-o mandala construita din trupurile noastre chiar acolo unde
in camera de gazare
eu te stergeam pe picioare

---

Trimite si tu o poezie de dragoste! Trebuie sa iti creezi un cont pe site-ul oficial de Poezie Romania si textele tale incadrate ca "poezii de dragoste" vor aparea pe acest site.