Semnal de carte
Colectia: Poezii de Dragoste
Criterii literare Inapoi la pagina 1
“Condamnat la recurs”
Ion Toma Ionescu
Un poet de bun?-credin?? tr?ie?te discret, atac? priceput bariera poeziei, într-o cu totul alt? factur?, dintr-o cu totul mai bun? parte decît ceilal?i. Nimeni nu poate t?g?dui slova scris? a acestui autor care ?tie s? spun? lucruri din cale afar? de interesante despre via??. Vorbind astfel, nu voiesc decît s? recunosc poetului un merit la care are un drept de necontestat. De pe pozi?ia poetului, cititorul vede posibil sporuri de cunoa?tere, în permanen??, pozi?ia lui devine astfel tenabil? cît? vreme de fapt poetul nu pune piciorul în zone m?rgina?e. Haiku (raze de lun?/decojind somnul pietrei/cum cre?te timpul”), micropoeme, poeme de toate m?rimile, viziunea poetului este plin? de substan?? articulat?, înzestrat? cu un miez substan?ial, organizat dup? legi imanente. Cartea este o încercare st?rui¬toare de a imagina incon?tientul ca pe o realitate psihic? de mare complexitate, cu func?ii suverane, ordonat? ?i echilibrat? l?untric, astfel încît ea devine un factor în mai mare m?sur? sie?i suficient. În poeme se alc?tuiesc, polar fa?? de pl?smuirile ?i con?inuturile con?tiin?ei sale poetice, alte pl?smuiri ?i con?inuturi de compensa?ie: „nuci/în cer/spânzura?i/alb/zvelt/din cruci/arar/p?s?ri/în cohorte/de somn/domn/de brad/în clopot/cu ierni/a?terni/rangul/desfrunzind erezii…a?terni…”. Iat? aria poetic? îmbog??it? sim?itor, întîi cu înjgheb?ri compensatorii fa?? de con?tiin??, al doilea cu con?inuturi de provenien?? ancestral?, ?i al treilea cu devans?ri. Toate acestea într-un fel mai nuan?at ?i mai imperceptibil decît o fac al?i poe?i de „?coal? nou?”. Chiar ?i cele mai mici poeme, haiku-rile, ne apar impregnate de mai multe esen?e, de-un anume sentimentalism care ne ?ine lega?i de lumino¬zitatea con?tiin?ei poetului: „Cum se înl?n?uie/ca o ieder? ploii/trupul t?u tân?r”, „suntem ca frunza/în sc?derea luminii/pândind exodul”, „neb?nuite tam-tamuri/depun în cerc/lini?ti egale”. Exerci?iul imagina?iei cititorului exerseaz? tocmai în acest punct.
Nu v?d prin ce a? dep??i marginile îng?duitului, atribuind poemelor frumoase complica?iuni interioare, o dinamic? proprie, structuri, daruri ?i calit??i, care, în acest punct cel pu?in, sînt pentru cititor izvor de alimentare sau „oxigen letal”: „cu laserul/în mâini/ca un lujer/copilul magistru/traseaz?/conturul/inexorabil/al clipei/îngeri/cu trupurile/str?vezii/a?eza?i în b?nci/lustruite/deprind/exerci?iul umbrei/din timp/în timp/crupierul de lut/r?stoarn?/pe masa/de joc/gloan?e/de argint”. Prin anticipa?ie, atribui crea?iei sale, din perspectiv? cosmetic?, profilul ?i configura?ia unor mici obeliscuri de marmur?, admise ca realitate, consubstan?iale cu timpul care i-a h?r?¬zit ?ansa de a participa într-un fel sau altul la avantajele incalcu¬labile de a fi, cum spune poetul, „ce suntem noi s? fim”. Iat? de pild? cîteva versuri în posibil? leg?tur? cu configura?ia ?i constitu?ia despre care vorbeam: „Ce suntem noi s? fim/??ranul se a?eaz?/îngândurat/sub greutatea pietrei/?i grâu-nainteaz?/în trupul lui/precum un râu/într-un ?inut”. Iat? altele cu înf??i?area monadic? a unui univers poetic, de natur? mai imper¬sonal?, l?untric configurate în sfere care se juxtapun, sau în sfere care se includ de la mai mare la mai mic, sau în sfere care se întretaie: „delictul/strofei/?i discursul/a fost taxat mai târziu/jaf la drumul mare/?i condamnat/la recurs/ho?ul de cercuri s-a prescris/nicio lege nu l-a atins/cercul în care necuprins/sinele în sine învins…/?i nu mai ?tiu/dac? liber”. De ce grad de relativ? indepen¬den?? se bucur? tr?irile poetice? („sinele în sine/închis/în libertate/se stinge”). Pun întrebarea nu pentru a da un r?spuns, ci numai pentru a ar?ta fa?etele lor: „negustorie /de frunze/verzi,/pân? la respira?ie lor/sacadat?/?i ruginie…/?i dintr-o dat? pierzi/câ?tigând/nu se ?tie”. Iat? un fel de „cosmotic?” unde cad f?r? curmare, ca efect al unui sever triaj, elemente ale con?tiin?ei ?i tr?irii poetice, creînd o replic?, ?i anume o realitate de pronun?at? complica?ie interioar?, de-o mare diversitate structural?, organizat? potri¬vit unei ordine imanente, rotunjit? în rosturile scrisului, cu centrul de echilibru în sine îns??i. A?a „se înmul?esc cuvintele/precum solda?ii/m?r??luind în supernove/în superspa?ii”, potrivit sensurilor date de poet, unele cu caracter „cosmotic”, nu haotic. Rostesc ca ipotez? de lucru, „Glon?ul de argint” al poetului Ioan Toma Ionescu posed? caratele unei anticipa?ii ce ne îmbie de la sine „la bursa vie?ii”.
Maria Diana Popescu
PS.Doresc sa fac lansare cu membrii Agonia. E tot vacanta in Bucuresti?
Trimite si tu o poezie de dragoste! Trebuie sa iti creezi un cont pe site-ul oficial de Poezie Romania si textele tale incadrate ca "poezii de dragoste" vor aparea pe acest site.