cele mai recente
poezii de dragoste

Teodor Dume, cartea nr. 35:tata îmi vorbe?te prin lacrimi

Colectia: Poezii de Dragoste


ISBN 978-630-6607-42-6

Teodor Dume: poezia-joc ?i caruselul Timpului

„Cu un c?ntec de siren? Lumea ’ntinde lucii mreje” Mihai Eminescu

Doar patinând pe suprafa?a noului volum semnat Teodor Dume – Tata îmi vorbe?te prin lacrimi (Editura Castrum De Thymes, Giroc, 2024) – , nu se va reu?i necesara traversare dincolo de bariera pilonilor principali pe care volumul este în?l?at, descoperirea, disecarea ?i atenta analiza a detaliilor, a construc?iilor fine fiind exerci?iile care sustrag, în cele din urm?, cititorul din iluzia drumului la finele c?ruia se presupune c? nu s-ar afla nimic, c? totul ar fi zadarnic ?i lipsit de sens – „Lumea n-are nici un sens nu numai fiindc? este ira?ional? în esen?a sa, dar ?i fiindc? este infinit?.” (1) – ?i demonstreaz? exact contrariul prin care – a?a cum spunea Petre ?u?ea: „F?r? Dumnezeu, omul r?mîne un biet animal ra?ional ?i vorbitor, care vine de nic?ieri ?i merge spre nic?ieri.” (2) – elementul divin – despre care Blaga, care îl nume?te Marele Anonim, ne spune c? «este un „tot unitar” de o maxim? complexitate substan?ial? ?i structural?, o existen?? pe deplin autarhic?, adic? suficient? sie?i.» (3) – reconfigureaz? în totalitate tabla de ?ah convingând astfel c? nimic din ce a trecut „dincolo” nu rupe leg?tura complet ?i definitiv cu ce a r?mas aici.
Este întâlnit? de-a lungul volumului o atmosfer? a continuei c?ut?ri. O continuare complex?, în adânc, care nu se reduce numai la ceea ce a fost ori a celor care au fost, ci merge pân? într-acolo încât devine propria c?utare – de aici începând, a?adar, ramifica?ia – cu întreb?rile specifice, cu incapacitatea de a în?elege atunci firescul, ajungându-se în cele din urm? ca cel de acum s? îl cheme în ajutor pe cel de odinioar? pentru a se face unul pe cel?lalt s? în?eleag?. Practic, copilul de atunci s? reîmprosp?teze imaginile/amintirile de atunci, iar adultul de acum s? ofere întreb?rilor suspendate r?spunsurile l?sate în a?teptare: «Realitatea mea de azi / e a copilului din mine / care confec?iona avioane / din ziarul necitit de tata / pl?cut / zâmb?re? ?i / mereu
cu ochii pe chipul mamei / c?ruia îi zicea „tu mami meu” / azi stau fa?? în fa?? cu trecutul / ?i povestim / (...) / nu nu mai sunt eu / sunt / cel plecat care / nu s-a mai întors / bucuria copilului de atunci / o ?in la piept ?i / din când în când o împrumut / ori de câte ori m? a?ez / pe genunchi ca s? vorbesc cu mama» (din Fa?? în fa?? cu trecutul).
Recursul la memorie este în permanen?? sim?it, autorul reu?ind prin acest exerci?iu s? î?i g?seasc? propriul echilibru, un echilibru care nu doar îl ajut? s? mearg? mai departe, ci unul care îl înt?re?te s? poat? purta cu sine fiecare celul? care prin cei de dinaintea sa îl formeaz?: „diminea?? când am dat fuga la patul lui / s?-l trag de musta?? ca de fiecare dat? / mama m-a a?ezat pe genunchi / mi-a luat capul între palmele ridate de timp / m- a privit în ochi ?i mi-a ?optit ca ?i când / tata ?i-ar fi continuat somnul / tat?l t?u s-a dus s?-l întâlneasc? / pe Dumnezeu / ?i mi-a dat de grij? s?-?i spun c? tu / îi vei ?ine locul” (din Ultima noapte cu tata).
Selectiv, la o minim? analiz? pe text, acela?i lucru se întâmpl? ?i în cazul versului „din copilul din mine” – vizibil splendid joc de cuvinte ?i imagine –
care prin dublarea termenului din se indic? o impus? nedesp?r?ire de una din p?r?ile propriei fiin?e, parte care a contribuit la determinarea omului de acum ?i contribuie în continuare la definirea sa prin r?spunsurile în c?utarea c?rora se afl? – „acum a?tept s? redescop?r / de unul singur / lumea / în care locuie?te mama ...” (din SMS f?r? r?spuns) –, dar ?i în cazul unor construc?ii care încorporeaz? dou? timpuri, unde verbul la timpul prezent – „în care locuie?te mama ...” – sugereaz? ideea unei lumi noi, a?adar a unei continuit??i acolo posibil? printr-o stopare aici propus? printr-un verb la trecut – „au avut o bunic? ...” – realizându- se astfel un frumos joc cu timpul: „acum a?tept s? redescop?r / de unul singur / lumea / în care locuie?te mama ... / ?i din când în când / le spun nepo?ilor c? / au avut o bunic? ...” (din SMS f?r? r?spuns).
De?i se angajeaz? într-un carusel al cuvintelor ?i imaginilor f?r? a miza pe un ritm alert, Teodor Dume ocole?te r?t?cirea în procesul unei derul?ri confuze din care ar reie?i doar lumini ?i umbre, flash-urile copil?riei propagându-se
uniform ?i clar f?r? omiterea niciunui col? al acesteia începând de la evocarea unor imagini ce ast?zi ar putea p?rea de domeniul irealului cum întâlnim în poemul Pâine ?i lacrimi ori care s-au întâmplat în vremuri de demult – „Pas?rea de pe pervazul ferestrei mele / are glas de om / sear? de sear? strânge lini?tea între aripi / love?te sticla cu ciocul / dar nu-mi cere nimic / o v?d clipind des / ca ?i cum / mi-ar în?elege fiecare gest // de afar? p?trunde un miros / aspru de mucegai / ?i îmi intr? în trupul fragil / ca o pojghi?? / de ghea?? în toiul prim?verii” (din Convie?uire) – ?i pân? la evadarea din cotidian cum st? desf??urat, de exemplu, în versuri precum „îmi acop?r lini?tea / cu noapte / mult? noapte / e lini?te în jur / nici clopotele nu mai bat” (din În interiorul clipei). Astfel c?, privite unitar, noile poeme ale lui Teodor Dume prezint? o întoarcere temporar? la r?d?cini, o reunire a timpului prezent cu cel r?mas încremenit nu numai în curgerea sa fireasc?, ci ?i în fiin?a care, vrând- nevrând, în ciuda tuturor lacunelor, a r?spunsurilor absente, a mers mai departe f?r? abandonarea speran?ei g?sirii acestora.
Trasat, bineîn?eles, aici în doar câteva(!) idei, acesta este noul volum prin care Teodor Dume se p?streaz? aproape de cititori, el fiind, dup? cum am spus, un volum care se cite?te în adâncime, care se cite?te dincolo de cuvânt, care se cite?te în Spirit fiindc? în ?i dincolo de acest volum st? a?ezat? întreaga tr?ire: cea care a fost, cea care este ?i, mai ales, cea care va fi/deveni deoarece, a?a cum spune chiar autorul, „cândva ascunsesem acolo / jocurile copil?riei / pentru atunci / când / m? voi în?l?a pe vârful degetelor / pentru a prinde în c?u?ul palmei / cel mai frumos m?r / (...) / pân? atunci o s? desenez o punte / între cer ?i p?mânt” (din Jum?tatea de cer)

1) Cioran, Emil - Opere: Volume (1) - Academia Român?, Bucure?ti / Editura Funda?iei Na?ionale pentru ?tiin?? ?i Art?, Bucure?ti, 2012, p. 133 / edi?ie îngrijit? de Marin Diaconu; introducere de Eugen Simion
2) ?u?ea, Petre - 321 de vorbe memorabile ale lui Petre ?u?ea - Editura Humanitas, Bucure?ti, 1993, p. 77 / prefa?? de Gabriel Liiceanu
3) Blaga, Lucian - Diferen?ialele divine - Funda?ia pentru Literatur? ?i Art? „Regele Carol II”, Bucure?ti, 1940, p. 27

Cristian-Paul MOZORU


Trimite si tu o poezie de dragoste! Trebuie sa iti creezi un cont pe site-ul oficial de Poezie Romania si textele tale incadrate ca "poezii de dragoste" vor aparea pe acest site.

Incadrat la Poezii | 1 comentariu »