Deprecated: mysql_connect(): The mysql extension is deprecated and will be removed in the future: use mysqli or PDO instead in /var/www/dynamic/poeziidedragoste.info/www/poezii.php on line 6 rîpa cu aluni - Poezii de dragoste

cele mai recente
poezii de dragoste

rîpa cu aluni

Colectia: Poezii de Dragoste


iubirea mea se ridică pe vîrfuri ca să intre în pădure,
ține tot aerul în brațe ca pe-o minge
încît ea și copacii se văd întîlnindu-se mai aproape
decît e cerul,
rece este respirația ei, tăioasă
și arabescuri de ferigi îi prind părul după ureche
cînd verde, cînd uscat

o privesc ca pe-o femeie oarecare,
iubirea mea pe care o respir din aerul din brațele ei
miroase a frunză mestecată de ciută, topită sub copite,
nervii ei mă înăspresc ca niște spini subțiri
de primăvară
și galeș îi este pasul înainte de-a mă înmuguri

iubirea mea nu gustă mure, doar rar cîte-un cîrcel
de iederă ce urcă peste pomii
îndepărtați de ceilalți, țîșnind în cîmp…
de cînd e ea cu mine, rîpa cu aluni s-a-nstrăinat de lume,
s-a sălbăticit, a coborît spre sat cu urși și vulpi
în ziua mare
pe lîngă apele care tresaltă iute, ca pieptul femeilor guralive,
ca ochii bărbaților flămînzi


Trimite si tu o poezie de dragoste! Trebuie sa iti creezi un cont pe site-ul oficial de Poezie Romania si textele tale incadrate ca "poezii de dragoste" vor aparea pe acest site.

Incadrat la Poezii | 1 comentariu »