Instantaneu pe grani?a cu noi

Colectia: Poezii de Dragoste

Ce-a mai r?mas din noi...?tiule?i înghesui?i într-un septembrie imposibil, cu frunzele r?puse, cu capetele retezate, cu r?d?cina întârziat? în iluzie. Curând ne vom pleca de tot.

Ni?te steaguri pe frontier?, atât a mai r?mas, care despart un m?r de alt m?r (mu?c!). Un lan de alt lan odat?, o miri?te de alt? miri?te neagr? acum.

Mu?c ?i nimic. Nici un vierme în?untru, nici un sâmbure – mere moderne – tot spa?iul din interiorul lor folosit la maxim.

Ce zici, Bogdan, plant?m un m?r pe grani??? Unul potrivit de statur?, cu frunze care se înro?esc într-un septembrie imposibil, un m?r cu scoar?a lin? ca un lac vertical.

Hai s? plant?m, darul lui Dumnezeu, pe grani?a dintre lan ?i miri?te. To?i ?tiule?ii din ?ara cu lan au mâinile îndreptate spre miri?te, iar când bate vântul te salut? ca ni?te steaguri, flutur? ca ni?te mâini, tremur? ca ni?te batiste de adio.

Mi-a? dori s? plant?m un m?r pe grani??, printre steagurile din zona demilitarizat?, s-ar putea preface c? e unul dintre ele ?i poate va sc?pa neciuruit. Mie mi-au culcat lanul la p?mânt, ?ie ?i-au ars miri?tea. S? plant?m un m?r alb-p?mântiu iarna, verde-rozaliu prim?vara, ro?u ap? de sânge vara, ro?u-p?mântiu toamna, s? ne întindem îmbr??i?a?i în pozi?ie fetal? ?i s? tragem covorul lui peste noi.

Vreau un m?r postmodernist, cu atâtea culori cât s? st?m toat? noaptea s? le num?r?m ?i în marea de foc de la rev?rsat s? mai invent?m nuan?e, secunde, am?giri. S? fac? mere ca apusul pe dinafar?, ca miezul zilei în?untru ?i ca miezul nop?ii în s?mân??.

Hai s? plant?m m?rul în?elepciunii pe grani?a dintre Dumnezeu ?i Om. În curând vor arde ?i ultimii ?tiule?i culca?i ?i vom fi împreun? o miri?te transfrontalier?, un p?mânt rodnic f?r? hotar. Atunci s? schimb?m cultura, s? l?s?m cenu?a porumbului s? se odihneasc? în patru z?ri ?i m?rul nostru crescut pe grani?a dintre lumi va fi în inima ??rii. Când va veni Cr?ciunul am s? fur ochiul lui Dumnezeu din vârful bradului de frontier?. R?mase f?r? lumin? cu ocazia na?terii, toate lumile vor clipi de-odat? o secund? f?r? am?giri, atât de real? ?i înfrico??toare, încât vor închide grabnic genele ca ni?te gratii s? p?streze canarii pustnici ?i moi.

Ei alergau orbec?ind dup? irisul negru al lui Dumnezeu. Noi i-am sfâ?iat deja cristalinul ?i i l-am dat m?rului s?-l bea, s? creasc? în el lumina tuturor lumilor, a tuturor iluziilor ?i a tuturor instantaneelor. Atunci, ca un ecou, cele dou? cearc?ne vor sângera ultima închidere de pleoap?. Darul lui Dumnezeu este iluzia absolutui.

Bun? seara, iubitul meu, control pa?apoarte.

---

Trimite si tu o poezie de dragoste! Trebuie sa iti creezi un cont pe site-ul oficial de Poezie Romania si textele tale incadrate ca "poezii de dragoste" vor aparea pe acest site.