cele mai recente
poezii de dragoste

De la Avalon la Drobeta

Colectia: Poezii de Dragoste


1. Chip arthurian

Îngheț deplin,
Avalon alb,
numai fața lui Arthur
strigă până azi la izvor
și ne caută credința
precum odinioară pe Lancelot.


2. Turnul Londrei

Un turn zvelt
din care nu mai iese prizonierul,
ci numai duhul său
chinuit în fiare,
căpătând aripi din cenușa
legământului ținut până la autodafe
ca să capete forma de-adevăr
nerostit, tăinuit.


3. John Dee și Jane

(eroilor prozei lui Gustav Meyrink)

Magistrul de la curtea marii Elisabeth,
mag
și amant al reginei cu aer de fecioară,
John Dee,
se retrage din văduvia impusă
spre-a renaște altă
lumină neînserată a vârstei
fără niciun însemn, rang nobiliar, avere
prin căsătoria sa cu Jane.


4. Fiasco dincoace de podul Drobetei

Nu avem de ce aștepta de la viitor
decât alegerea felului nostru
de-a o șterge spre ceea ce ne dorim,
scăpând în sfârșit de ruperea pingelelor,
a foilor din calendar, a răspunderilor,
a contractelor de muncă sau de dragoste și ură,
numai spre a atinge înălțimea nevăzută
decât prin oglindă ori ghicitură,
aici, în țara unde sloganul autentic,
al neimplicării în tâmpite acțiuni
a ajuns să fie Turnul severei pătimiri -
al zdrobirii podului Drobetei
nemaigăsind legăturile cu civilizația.


Trimite si tu o poezie de dragoste! Trebuie sa iti creezi un cont pe site-ul oficial de Poezie Romania si textele tale incadrate ca "poezii de dragoste" vor aparea pe acest site.

Incadrat la Poezii | 1 comentariu »