Tangajul lunii: V?zuta ?i Nev?zutul

Colectia: Poezii de Dragoste

Se-ntinde Luna, tot mai jos, în noapte.
În limita bunului sim? n?scând, doarme.
Prin crinii nun?ii, tinere?ea î?i viseaz?
când se-ncol?cea ?arpele pe creang?.

Luna are sânii doldora cu lapte,
de-i picur? pofte mari, pe coapse.
Chinu-i z?mi?le?te-un cuplu rodnic.

Din p?r?ile ei gemene ies patru buze ro?ii :
dou? ale V?zutei; dou? ale Nev?zutului.
Perechea ce-i l?sat? s? nu se vad? vreodat?.

Str?inii nu-s str?ini de-a?teapt? Luna
cu bujorii ei, p?trunzând pe teras?.
Craterele de pe strada ei iau ochii
sorbind eoni în falduri pe sub rochii.

Mintea Lunii nu minte inima ce se anim?.
Sufletul solar nu-?i suflec? mâneca mâniei.
Luna se face lun? stelelor ce-o scald?.
Nu provoac? iubiri ciunte, sparte-n raz?.

***

Scrisul (V?zutul) încremene?te-n tangaj.
Plute?te pe litere.
Scufund? sunete.
Î?i presimte ascu?it pumnul.
Înfige litere la babord.
Fa?a nop?ii-l vede.
Înainteaz? pe foaia alb? a m?rii.
Lumini nu i se-a?tern, decât pe-oglinzile din ochi.
Suspenda?i, prin v?zduh vin vapori.
Cea?a scutur? aburii de cal.
În jurul velierului s?u.

***

V?zuto, de ce-mi spui: s? veghez, s? veghez!?...
M? ui?i prea u?or, iubito! Ai ceva cu mine!
De?i mi-ai dat vânt, la pupa m? descarc în ploi...
Te dep?rtezi r?mânând pe malul bol?ii.
Frângi orice s-a creat solid. Între noi doi.
Închizi ermetic pleoapele Lunii.
?i nimbul ei – halo solar.
Fereci ?i visele cu mine – ochii nop?ii.
Î?i spui c? n-are niciun farmec.
Chiar dac? pentru tine-a? fi cu totul altfel.

Întocmesc un neuitat portulan.
Pe fruntea, obrajii, umerii iubi?i...
Bra?ele, mijlocul, plica genunchilor t?i...

Le-am fost cel mai discret explorator.
?i-mi ordoni: pe-acest portulan sigur s?-l ard...
Nu-i bai. Ard unul, fac altul !
Înot pe rupte-n fl?c?ri de comori scufundate.
Cu velelele-ntinse la maximum.

Se întrevede câte-un mic far la orizont.
Trag o salv?. Farul se stinge sau orbe?te.
Nu se spune ce-i în sufletul mistuit.
Decât atât : nevrutele din vrute.
P?cat pentru ce-am spulberat.
P?cat de marea asta de bazalt… blazat.

Portul Tomis începe s? se fisureze.
Tot mai rea se-arunc? marea-n dig.
Faleza Constan?ei cade pe alocuri.
Buc??i de ciment, bitum.
Nu ?i “certidudini”, ca-n atlasul cu Geo…
Poema-boema lui Dumitrescu.
Se d? ??rmul de-a azârlitelea în mare.
Dintr-un cap?t pân?-n cel?lalt cade-n fund.
Tomisu-i decupat la mal.
Oamenii î?i petrec trist anii.
Unii-?i uit? anii devorând.
Al?ii pasc Istrul din Canalul mor?ii la Pont.
Eu sunt dintre oamenii m?rii fluviului.
Nu chiar din estuar. Ci de unde se bifurc?.
Când pasc alge, vegetez.
Când devorez ??rm, m? z?p?ce?ti.

Stau departe, alungat.
Pe velierul t?u, iubito, în largul zvârcolit.
Plimb pe punte mintea c??elu??.
O mângâi trist pe labele lovite.
Îi dau oase. Oasele mele torturate.
De tine, neuitato! De tine, Nev?zuto !

Sunt în contratimp fa?? de lume.
Pentru ce-s inventat atât de sucit?!
Inima-pisic? bengalez?-mi zgârâie ceva.
Memoria – infim l?ca? al iubirii.

Becule?e m? ghideaz? într-o croazier?.
Fug departe-n ciclonul meu de fapte.
S? nu las nicio instala?ie electric? la ??rm.
Când m-ai alungat, am târât becule?ele nocturne.
De pe stâlpii bulevardului Tomis, dup? mine.
O s? le scurtcircuitez în oceanul de-alean…
Mahomedan voi ruga s?-mi vin? un versant de val.
Ora?ul, Nev?zuto, pe mare o s?-?i doarm? lini?tit.

Plec unde n-ai vrea s?-?i mai ies în cale.
Îmi pleac? trupul. Dar nu iese inima din blocade.
Î?i va afla carcera-n cel mai dep?rtat arhipeleag.
Acolo se uit? peste ce nu b?nuie?ti... Peste ce?
Înapoi ? Degeaba. Nu. Se uit? înainte! Spre tine.

Se uit? acum în fanta seninului nocturn...
În bre?a unei Luni prelinse-n ocean.
În cerul care nu-i mai d? soare, ap?, vânt.
În largul pr?bu?it din jur.
?i nu-?i crede calea-ntoars?.
Deja-i ?ters de bolidurile m?rii.
Nu-?i afl? decât sensul girator.
R?t?ce?te precum titirezul.
Pe insulele neferici?ilor.
Prin grai uitat.

---

Trimite si tu o poezie de dragoste! Trebuie sa iti creezi un cont pe site-ul oficial de Poezie Romania si textele tale incadrate ca "poezii de dragoste" vor aparea pe acest site.