Paul Gabriel Sandu
cele mai recente
poezii de dragoste

Pe coloana albastra sunt prezentate cele mai recente poezii de dragoste ale acestui autor.

Paul Gabriel Sandu - Poezii de Dragoste

Incadrat la Poezii | 1 comentariu »

Cel mai recent text semnat Paul Gabriel Sandu


Refutarea lui Gorgias


Cuvinte, viermi firavi, sfărîmicioase existențe larvare,
Plesnind aerul cu cozile lor de fantasme,
Înotînd inutil între noi ca niște copii dezbrăcați
Într-o mare sărată, mereu în pericol de moarte,
Într-o zi s-a făcut dimineața, dar s-a făcut degeaba,
Așternuturile erau deja goale –
Ce mai, florile pe morminte se uscaseră deja
Cică nu merităm și altele, eu spun ea spune
Nu, nu, noi, florile, albe, zilele, scrîșnetul vîntului,
Umbra tălpilor de sanie tăind zăpada,
Ploaia căzîndu-ne în palme, pe buze,
Soarele albind cerul, străbătînd cadranele disperării
Urme lăsate în pieptarul nimicului;
Cică nu merităm, nu e nimic, ea, eu spun, nu și nu
Să cerșim mai bine singurătății noastre
Iertare sau, încă mai bine,
nu merităm, nu merităm, noi nu
sau mai bine să cerșim o singurătate încă mai mare
mai definitivă, s-o asigurăm în cer
lipsind tot mai mult ființa noastră de ființă;
mai întîi vederea, apoi toate simțurile, dușmănindu-se de moarte,
devorîndu-se între ele,
pentru că noi nu, nu, nu merităm
televizoare și lanterne și altele,
agățîndu-ne prin cuvinte, uneori, ființa
de creștetul altor ființe
dimineața veni pînă la urmă ca o cenușă
grea, sugrumînd lucrurille,
fiindcă nu, noi nu, noi nu merităm
numai țipete, culori, depărtări scînteind de alte depărtări
tot și tot mai adînc,
clopote răsunînd înăuntrul altor clopote,
tot și tot mai adînc,
cercuri și puncte, puncte și cercuri,
numai cuvintele zbătîndu-se disperate între ele
într-o fibrilație perfect inutilă
iată ce e viitorul: pulsul întretăiat al nimicului căscînd gura lui de pește
prin gurile noastre ca să soarbă înapoi totul
hohotind de rîsete infernale
pentru că noi nu, nu, nu merităm
nu merităm, nu merităm,
nu merităm, nu merităm
și tot așa, etc.,
poate măcar un pic de lumină
și aia purtînd întunericul în pîntece
ca pe singurul, unicul copil posibil
pentru că noi nu merităm,
nu merităm, nu merităm
nimic, iubire, etc.