Alexandra Alb Tătar
cele mai recente
poezii de dragoste

Pe coloana albastra sunt prezentate cele mai recente poezii de dragoste ale acestui autor.

Alexandra Alb Tătar - Poezii de Dragoste

Incadrat la Poezii | 1 comentariu »

Cel mai recent text semnat Alexandra Alb Tătar


Nicidecum. Niciodată.


-Mami, te rog cel mai frumos din toată lumea
să vii să ne jucăm cu planetele, să le dăm drumul pe
orbite, să vedem care aleargă mai repede, care câștigă
și-apoi să-mi povestești cum ar arăta pe cer
Jupiter în locul lunii sau o gigantă
roșie în locul soarelui
așa spuneai, făcând ochi mari, de culoarea fisticului
în timp ce eu, privind la stele, ți-i simțeam pulsând în
miezul lor, pe când ele n-aveau habar
dar tu atrăgeai corpurile din jurul tău precum
o stea neutronică neobișnuită, precum un magnetar
și-mi ziceam ce bine că te am, să mă ridici din nou în spațiu
a fi prea mult cu picioarele pe pământ înseamnă
să nu-ți mai poți ignora bătăturile, al căror gust îl simți până-n
vârf de tălpi, tot mai amar
de când ai început să vorbești strigai nu-na, iubeai
toate fazele lunii, mai ales primul și ultimul
pătrar


-Mami, ești mai frumoasă decât Saturn cu inelele și te iubesc
mai mult decât tot pământul, mai mult decât
tot soarele, mai mult decât tot VY Canis Majoris
așa spuneai, până când ai aflat că o altă stea e mai mare și-atunci
ai decis că mă iubești mai mult decât tot UY Scuti și
(ca să te-asiguri că nimic nu te mai ia prin surprindere)
mai mult decât tot universul
universul tău de copil de 5 anișori, până când altcineva
va ocupa un loc mai mare în universul tău de adult
bunici și nepoți, prieteni și soți, părinți și copii
ne împletim la răscruce de drumuri
precum s-ar îmbina, ca-ntr-un zâmbet, buclele unei
galaxii, rotindu-ne pentru o vreme pe orbita cuiva
ca și cum am fi predestinați gravitațional
uneori, câmpul magnetic își inversează polaritatea, și-atunci
aurorele se revarsă pe chipurile noastre
în timp, acesta dispare iar aștrilor le e tot mai greu să-și care grelele făclii
ne uităm bucăți mici din noi, bucăți mari din alții, așa cum ne-am uita
amulete de tranziție în buzunarul uzat al unei haine de piele
așa cum am umfla un balon și când ar fi mai mare și-ar lua
zborul sau s-ar sparge, poate din el am păstra niște bucățele
apoi ne-am reîntoarce pe drumul nostru, oarecum tot singuri, oarecum
cu-n ochi în cer și unul în pământul de sub
ele, ceva acolo sus și acolo jos rămâne constant
ce se schimbă e doar felul în care privim cerul și pământul
dacă și aici ceva rămâne constant?
pe tine, copile din stele
am să te privesc din toată
înălțimea și-adâncimea
și-am să te uit așa cum își uită
Saturn ale sale inele





(Nicidecum. Niciodată.
Doamne, te rog cel mai frumos din
toată lumea)